VOPSEA PENTRU MARCAJE RUTIERE PE BAZA DE SOLVENTI
Domeniul de utilizare
MKO 55:
- este o vopsea de marcaj “high solid” pe bază de solvenți;
- în sistem cu microbile MKO se utilizează la marcarea străzilor, autostrăzilor, pistelor aeroporturilor, zonelor de parcare, terenurilor de sport din materiale bituminoase sau beton;
- prezintă o rezistență foarte bună la intemperii, variații de temperatura de la – 30ºC la + 70ºC, produse utilizate la degivrarea pistelor aeroporturilor, uree, săruri, stropiri cu uleiuri (ulei motor, ulei hidraulic, ulei de transmisie) și produse petroliere (kerosen, benzină, motorină);
- prezintă o excelentă rezistență mecanică și vizibilitate ridicată pe timp de noapte;
- are o excelentă aderență la microbile de sticlă;
- este adecvată pentru suprafețe bituminoase (asfalt turnat, beton asfaltic) și din beton;
- a fost testată în simulatoare de trafic;
- poate fi aplicată utilizând orice tip de mașini de marcat (airless, airmix, pneumatice);
- poate fi aplicată ca Marcare Tip I și ca Marcare Tip II cu o vizibilitate mai mare pe timp de noapte și în condiții de umiditat
Date tehnice
Culoare standard | alb, albastru, galben, gri, negru, portocaliu, roșu, verde, în conformitate cu cerințele OACI, anexa 14, apendice1. |
Densitate | 1,5-1,65 g/cm3 |
Substanțe nevolatile | min.75 % |
Valabilitate | 12 luni în condițiile păstrării produsului în ambalajele originale, depozitate în spații acoperite, bine ventilate, ferite de îngheț sau acțiunea directă a razelor solare. |
Timp de uscare/
traficabilitate |
Timpul de uscare este menționat în raportul de testare. Datele prezentate sunt valori de
laborator, care în practică pot prezenta abateri în funcție de condițiile climatice (temperatură, umiditate aer, vânt), de grosimea stratului și de substrat. |
Tip ambalaj standard | MKO 55 – bidoane metalice ce conțin 30 kg. Alte tipuri de ambalaje pot fi utilizate la cerere.
DILUANT PENTRU VOPSEA DE MARCAJ-bidoane metalice ce conțin 25L Microbile de sticlă – saci de PE care conțin 25 kg. |
Identificare | Toate operațiile de manipulare, transport, depozitare, utilizare și eliminare în condiții de siguranță se vor realiza respectând cu strictețe normele de sănătate, securitate în muncă, normele de protecția mediului, normele de protecție în caz de situații de urgență; date
detaliate se găsesc în Fișa cu Date de Securitate a produsului. |
Temp. de aplicare | min. +5°C |
Temp. suport | +5°C ÷ +40°C |
Umiditate relativă a
aerului |
max. 85% |
Grosime film ud / Consum teoretic | Grosime film ud Consum teoretic vopsea 300 μm cca. 0,48 kg/m² (0,3 l/m²)
400 μm cca. 0,64 kg/m² (0,4 l/m²) 600 μm cca. 0,96 kg/m² (0,6 l/m²) consumul real depinde de grosimea stratului aplicat, de tipul și calitatea suportului. Tipul și cantitățile microbilelor de sticlă utilizate vor fi în conformitate cu rapoartele de testare. |
Diluant | Vopseaua se utilizează în forma de livrare. Dacă diluția este necesară, nu utilizați mai mult de
3% DILUANT PENTRU VOPSEA DE MARCAJ (în funcție de condițiile climatice și tipul de echipament de aplicare). Se va folosi exclusiv diluantul recomandat de producător. |
Instrucțiuni de prelucrare
Modul de aplicare
Aplicarea se face cu orice tip de mașini de marcat (airless, airmix, pneumatice), manual cu pensula sau cu rola. Vopseaua se va omogeniza în ambalajul original înainte de utilizare. Reglajele exacte ale mașinii sunt dependente de condițiile de aplicare și de tipul de mașină și se efectuează conform indicațiilor producătorului mașinii. Se va ține cont de distribuția uniformă a materialului și a microbilelor pe întreaga suprafață aplicată. Trebuie respectate grosimea stratului și cantitatea de microbile de sticlă.
Curățare echipament de aplicare
Se spală echipamentul cu DILUANT PENTRU VOPSEA DE MARCAJ imediat după utilizare.
Substrat/tratament substrat
Informații generale
Suprafețele ce urmează a fi vopsite trebuie să fie curate și uscate, fără pete de murdărie, ulei, praf. Substratul și eventualele marcaje vechi trebuie verificate cu privire la probabilitate și compatibilitatea cu materialul de aplicare pentru marcaje. Se recomandă efectuarea unor teste de aderență. Marcajele vechi ar trebui în mod ideal să fie îndepărtate prin procedee mecanice adecvate. Revopsirea marcajelor vechi acrilice sau clorcauciuc nu ridică probleme de aderență. Un test prealabil de aderență este necesar. Produsul nu se aplică peste marcaje vechi termoplastice sau realizate cu vopsele diluabile cu apă.
Beton sau substraturi legate cu ciment
Componentele de suprafață care împiedică aderența la noile straturi (strat de mortar fin/șlam de beton) trebuie îndepărtate prin procedee adecvate (ex. apă la presiune ridicată, frezare fină, etc). La vopsirea suprafețelor din beton sau pavajelor din piatră se recomandă aplicarea unui strat de Amorsă SWARCOMARK SV 210, înainte de aplicarea vopselelor de marcaj. Amorsa va sigila porii substratului și va preveni apariția bulelor de aer în stratul de vopsea. Umiditatea betonului nu trebuie să fie mai mare de 4%.
Substraturi bituminoase
Orice componente neaderente ale suprafeței cum ar fi pietricelele trebuie îndepărtate. Suprafețele bituminoase noi trebuie să fie supuse circulației 4 – 8 săptămâni înainte de marcarea finală datorită uleiurilor de fluidificare existente pe acestea care nu oferă o bună aderență pentru aplicarea de vopsea nouă și care pot conduce la schimbarea culorii marcajului. Marcarea acestor tipuri de suprafețe se face utilizând în primă fază marcajul temporar, urmat la interval de maxim 3 luni de marcajul definitiv. Marcarea pentru darea în circulație se face dacă marcajul temporar este perfect funcțional.